EXCLUSIV VIDEO | Angajați din sistemul sanitar au protestat în fața mai multor spitale din București. Vicepreședintele Federației Sanitas: „Am putea ajunge la grevă generală”

Publicat: 06/02/2023, 21:00
Actualizat: 13/02/2024, 10:30

Peste o sută de sindicalişti afiliaţi Federaţiei Sanitas au ieșit luni în stradă pentru a protesta față de sistemul da salarizare. Din Piaţa Victoriei, unde s-au adunat pentru a manifesta, aceștia au plecat în marș spre mai multe spitale din București. Protestatarii s-au oprit, pe rând, în faţa Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalului de Urgenţă Floreasca, Spitalului de Pneumoftiziologie „Sfântul Ştefan”, Spitalului Clinic Colentina şi a Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

Revendicările sindicaliştilor au în prim-plan creşterea veniturilor tuturor salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială cu minimum 15%, pentru acoperirea inflaţiei, dar și declanşarea, de urgenţă, a negocierilor între Guvernul României şi partenerii sociali, pe proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice.

„Am putea ajunge la grevă generală”

Mircea Ciocan, vicepreședintele Federației Sanitas, spune că nu există dialog social între Guvern și sindicatele din sănătate. În cazul în care guvernanții vor refuza în continuare dialogul, liderul sindical spune că se va ajunge la grevă generală.

„Noi cerem creșterea salariilor pentru întregul personal din sănătate și asistență socială cu un procent care să acopere cel puțin inflația.

Pe de altă parte, Guvernul lucrează în secret la noua lege a salarizării, lege ce are ca termen de elaborare data de 31 mai, iar până în acest moment, niciunul dintre partenerii de dialog social al confederației nu a fost consultat. Solicităm transparență și un dialog social corect, onest cu sindicatele, pentru a elabora o nouă lege. În plus, solicităm asigurarea unei finanțări corespunzătoare pentru sistemul de sănătate și asistență socială, pentru că nu putem vorbi de act medical fără finanțare corespunzătoare.

Sperăm că se va da drumul la dialogul social, că guvernanții se vor trezi și ne vor chema. În caz contrar, vom continua protestele. Dacă nu se va deschide canalul de comunicare vom fi nevoiți să continuăm acțiunile de protest în unități prin formele de protest sindical deja cunoscute, care pot merge până la greva generală”, a spus, pentru Gândul, vicepreședintele Federației Sanitas.

Protestatarii cer salarii mai mari, dar și condiții mai bune de muncă.

„Și cei care au avut salariile mărite din anul 2018 au resimțit creșterea prețurilor și inflația. Acești doi factori au făcut ca aceste salarii să nu mai reprezinte nimic. Salariul minim s-a mărit, dar nu s-a mărit nici indemnizația de hrană, nici tichetele de vacanță și toată lumea o duce greu cu cheltuielile. Încercăm să punem presiune pentru că ajungem să nu mai suportăm. Nu știm dacă cineva ne bagă în seamă. Noi sperăm să țină cont de faptul că timp de doi ani am fost supuși unui stres din cauza pandemiei și ar trebui să fim răsplătiți pe măsură”, a spus un asistent medical.

„Ne dorim să dispară nepotismele, șpaga și comisioanele”

Un alt asistent medical participant la protest a spus că munca în spitalele din România nu este ușoară, de multe ori din cauza lipsei de personal.

„În România, ducem lipsă de materiale, de resursă umană. Cred că a venit timpul ca pacientul din România să fie tratat la un nivel înalt. Nu știm unde se împart banii de la CAS și orice analiză, investigație costă foarte mult în România, dacă nu o faci la stat.

Nemulțumirile sunt nenumărate. Salarizarea nu este una corectă. Nu suntem luați în seamă de Guvern în momentul în care se împart banii de la bugetul de stat din bani publici. Sănătatea a primit cei mai puțini bani, cam ce li s-a scurs dumnealor printre degete. Noi ne dorim să avem un salariu decent.

Munca în spitalele din România este foarte grea. Ne dorim să dispară nepotismele, ne dorim să dispară tot ce însemnă șpagă, tot ce înseamnă comisioane. Cu voință și implicare din partea celor tineri, putem schimba mentalități și sistemele acestea de stat care sunt corupte din măduva oaselor”, a spus un alt asistent medical.


CITEȘTE ȘI:

FOTO – VIDEO | Cadrele medicale și angajații din sistemul de asistență socială au ieșit în stradă și cer salarii mai mari: „Pensii speciale voi vă dați. Legea 153 nu o respectați”

Grevă în sistemul medical din România! Miercuri, medicii și angajații din Sănătate ies în stradă să protesteze

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal